Asociația Pro PFC APPlică la Admitere

În cadrul primei ediții a admiterii la Facultatea de Științe  Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării realizată cu ajutorul Asociația PRO PFC, atât viitori studenți cât și voluntari au avut parte de o experiență unică. Am împărtășit păreri, idei și ne-am făcut noi prieteni. A fost atât o lecție despre organizare cât și o oportunitate de a-i ajuta pe tineri, viitorii studenți, să aibă o perspectivă mult mai amplă asupra oportunităților pe care această facultate le poate oferii.

 

Știm că alegerea facultății potrivite este unul dintre cei mai importanți pași pe care un tânăr student trebuie să îi facă în viață. De aceea ne-am dorit sa le oferim studenților informații cât mai detaliate cu privire la profilul fiecărei specializări, modul în care se desfășoară cursurile ,dar și perspectivele profesionale pe care le au după terminarea acestei facultăți. Noi, voluntari și studenți actuali ai facultății, cunoaștem întrebările pe care orice viitor student le are, dar la care până acum nu au primit răspuns. Le-am oferit răspunsurile pe care noi nu le-am primit la timpul lor. Și ne-am bucurat că am putut ajuta  cadrele didactice să îndrume tinerele minți pentru construirea unui viitor mai bun.

Oportunități și oameni cu potențial

Această admitere a fost și o oportunitate de a adăuga noi membrii familiei noastre. Acești noi membri au fost recrutați chiar din rândurile viitorilor studenți. Am întâlnit pe perioada admiterii oameni cu potențial extraordinar, care se vor dezvolta alături de noi și a căror experiență pe perioada studenției o sa fie una de neuitat. Această admitere a fost, de asemenea, și un moment de nostalgie pentru studenții voluntari, care au retrăit momentul admiterii și s-au regăsit în rândurile viitorilor studenți. Toate acestea au făcut ca această experiență să fie de neuitat.

Relația voluntarilor de la admitere cu cadrele didactice prezente a fost una de comunicare și recunoștință reciprocă pentru aportul adus de către Asociația PRO PFC. Deși Asociația PRO PFC este cea mai tânără asociație studențească din partea de Vest a țării, este și cea mai promițătoare din acest punct de vedere.

Admiterea a fost una dintre minunatele experiențe din viața noastră de studenți. Am încercat să-i îndrumăm și să îi inspiram pe viitorii studenți pentru ca experiența lor in facultate să fie una pe măsura așteptărilor și să fie mulțumiți de specializarea aleasă.

Urmăriți rezultatele admiterii pe site-ul ProPFC!

Become your BEST!

#APP #Admitere #ProPFC #APPrindemStudentia #PFC2018 #AsociatiaProPFC #HaiLaPFC #KeepInTouch